Şcoala Biblică Maranata

Articole - Sesiunea de vara 2006

Interviu preluat din revista "Formula AS" nr. 38, anul 1992

 

de Sanziana Pop

 

Richard WurmbrandRICHARD WURMBRAND - "Dracul a invatat de la comunistii romani"

 

In competitia deloc inspirata, dar de insemnata audienta a televiziunii nationale, privindu-i pe "marii romani", printre finalisti se afla un nume care incurca pe toata lumea: RICHARD WURMBRAND. Ochi mirati, umeri ridicati, desi in cauza se afla o mare personalitate a lumii crestine, "frate" de neam si de convertire cu Steinhardt. Pentru ca am avut norocul si fericirea sa-l cunosc pe pastorul Wurmbrand si, mai ales, sa-l aud predicand intr-o biserica neo-protestanta din Bucuresti, reiau un interviu pe care mi l-a acordat in 1992. Marturisesc cu mana pe suflet: niciodata, in viata mea, eu nu am auzit vreun preot vorbind cu atata ardoare despre Cristos. Nimeni nu i-a exprimat niciodata, atat de aievea realitatea. Acolo, in biserica intunecoasa, Richard Wurmbrand il materializase, de-a dreptul, cu iubirea si adoratia lui. Isus era "de fata", intrupat printr-o credinta uriasa. Expresie suprema a crezului sau, Mantuitorul i se revelase lui Richard Wurmbrand in inchisoare, ajutandu-l sa depaseasca chinurile cumplite la care fusese supus. De dragul prezentei Lui, batranul pastor ar fi luat oricand de la capat supliciul, numai pentru a-L mai putea atinge pe Domnul, dincolo de gratiile ferestrei, cu sufletul sau intarit si eliberat de mortificarea trupeasca. Un om minunat! Intruchiparea bunatatii extreme, a tolerantei, a adevaratei iubiri. Dar si un militant al credintei crestine, care si-a pus viata in pericol, pentru a face ca invatatura lui Cristos sa ajunga acolo unde era asteptata: in Muntii Chinei sau in deserturile Saharei. Richard Wurmbrand se afla acum in cer. Sunt onorata ca m-a bagat o clipa in seama, cat a fost pe pamant.

Convertirea

- Domnule Wurmbrand, aveti faima de a fi unul din cei mai mari predicatori crestini ai lumii contemporane, o afirmatie la care subscriu, intrucat am avut norocul sa va ascult la Biserica baptista din Bucuresti. Un mare predicator si misionar crestin, de origine... evreu. Cand si cum ati trecut de la ritul mozaic la crestinism?

- Am crescut intr-o casa unde nu se practica religia, desi parintii erau amandoi evrei. Tata a murit cand eu eram foarte tanar. Cand tatal moare, la evrei este obiceiul ca un copil sa spuna obligatoriu o rugaciune, pentru odihna mortului. Rugaciunea se rosteste la sinagoga. Ea trebuia rostita in ebraica, limba pe care n-o cunosteam. Am mers la sinagoga si am spus de trei ori pe zi acea rugaciune. M-a mirat faptul ca nimeni nu mi-a spus nimic despre Dumnezeu acolo, in sinagoga. Rosteam rugaciunea aceea automat. Atunci s-a intamplat ca la rabin a venit, in prezenta mea, un om plangand. El l-a rugat pe rabin sa se faca rugaciuni in sinagoga pentru fata lui, in varsta de 12 ani, care este bolnava pe moarte. Atunci rabinul i-a oprit pe cei care erau in biserica, cerandu-le sa mai faca o rugaciune. L-am vazut pe omul acela rugandu-se cu atatea lacrimi pentru fata lui! Mergand a doua zi sa spun din nou rugaciunea, acelasi om a venit la rabin sa-l cheme la inmormantarea fiicei lui. Intristat, m-am dus la rabin si l-am intrebat ce fel de Dumnezeu este acela care a lasat sa moara fetita aceea, fara sa fie impresionat de lacrimile cu care tatal ei s-a rugat pentru ea. "Pleaca, de-aici, vagabondule!", a strigat la mine rabinul. Asta a fost singurul raspuns pe care l-am primit de la el. Am plecat. Cu asta s-a terminat relatia mea cu sinagoga.

M-am dus la o biserica ortodoxa, am vazut lumea intrand acolo cu lumanari aprinse, am intrat de curiozitate, se afla in cartierul meu, din
Bucuresti, unde eram cunoscut. Vazandu-ma, o doamna nu s-a ferit sa i se adreseze altcuiva, tare, asa ca sa aud: "Ce cauta aici puiul asta de jidan scarbos?". Am plecat si de acolo, si cu asta s-au terminat relatiile mele cu religia. Apoi, pe masura ce am crescut, am vrut tot mai mult sa aflu ce inseamna de fapt credinta, de ce nu explica nimeni, in nici o biserica, ce este Dumnezeu.

Intram in biserica, ieseam din biserica, nimeni nu ma oprea sa-mi spuna: tinere, uite, asta inseamna
Dumnezeu! Eram un tanar meditativ. Imi placea de mic sa fac plimbari singuratice prin cimitire, inscriptiile de pe morminte mi-au atras atentia asupra nimicniciei lumii. Cutare a fost general si-a murit. Cutare a fost mare poet si-a murit, cutare a fost bancher si-a murit. Si ma intrebam: ei, si cu asta se termina? La unele morminte, mai plangea cineva. La altele, nu mai exista nici piatra. Nimeni nu venea s-aprinda o lumanare. Si-mi ziceam: candva o sa zac si eu intr-un asemenea mormant. Putin o sa ma planga mama, dar mama o sa moara si ea. O fata, poate. Dar o sa moara si ea. Si-o sa zac aici, in mormant. Ce ma intereseaza, comunism, capitalism, monarhie, republica? Nu ma intereseaza religia, dar nici ateismul nu ma intereseaza, daca totul se termina cu asta! Richard si Sabina WurmbrandApuci la repezeala cateva placeri, dar cate poti sa apuci? Viata nu are nici un fel de sens daca, dupa ea, nu urmeaza nimic. As fi vrut sa gasesc un partid care sa dea tinerete fara de batranete si viata fara de moarte. Si l-am gasit! Intr-o vara, eram tanar casatorit, am mers impreuna cu sotia mea, Sabina, intr-un sat de langa Brasov, in Sacele, si acolo era un dulgher sas. El era foarte credincios si, desi in timpul acela nazismul incepuse deja sa se afirme in Germania si intre nemti si evrei se cascase o prapastie de netrecut - el se ruga lui Dumnezeu: "Doamne, Tu care ii iubesti pe toti oamenii, indiferent de rasa, fara sa faci nici o deosebire, ajuta-ma sa aduc un evreu la credinta. La mine in sat nu sunt evrei, eu sunt batran, bolnav, nu pot sa merg sa-i caut, adu-mi tu un evreu la mine in sat si-l voi indrepta spre credinta". Iar Dumnezeu nu i-a ascultat rugaciunea, si in loc sa-i aduca un evreu, i-a adus doi, pe nevasta mea si pe mine. Dumnezeu nu implineste niciodata o rugaciune, ci iti da mereu ceva mai bun decat iti doresti tu. Si batranul sas mi-a dat atunci un Nou Testament si am ramas uimit. Acolo, inainte sa-L intalnesti pe Isus, o intalnesti pe Maica Domnului. Eu n-am mai intalnit o asemenea fiinta devotata si cucernica si care nu vrea sa obtina nimic, ci totul daruieste. Pe urma am citit despre Ioan Botezatorul, si tot asa: el se nascuse cu o situatie materiala buna, caci preotia era in Israel ereditara.

Daca erai la Ierusalim si aveai o parohie buna, toata viata o duceai bine. Si el lasa toate si se duce in pustie ca sa se dedice oamenilor. Am descoperit o alta lume, o lume fara de "eu". Pe urma vine Isus, care lasa cerul pentru pamant, pentru pacatosi, ei Il batjocoresc, El ii iubeste, pe cruce se roaga inca pentru ei. El m-a captivat.


Misionar in numele lui Iisus

- Atunci v-ati convertit?
- Da, asa s-a produs convertirea, pe urma eu am vorbit cu alti evrei, si ei au vorbit cu alti evrei, pe urma mi-a dat Dumnezeu darul acesta, ca foarte curand sa am o intreaga biserica de evrei crestini. Ei le-au spus nevestelor, nevestele altora, si asa s-a adunat o biserica.
- Asta se intampla la Bucuresti? Unde se afla biserica?

- Pe strada Olteni. A daramat-o raposatul. Veneau si romani multi, la inceput din curiozitate, apoi din convingere. Se formase o comunitate aparte. La vremea aceea era o atmosfera foarte antisemita printre ortodocsi, celelalte culte religioase, baptistii, adventistii, erau si ei prigoniti, nu puteai sa mergi nici la ei, era o misiune a bisericii norvegiene atunci, la Bucuresti, si ea ne-a luat sub protectia ei. Dar in timpul razboiului, ea a trebuit sa plece, si pe vremea lui Antonescu si a legionarilor, am dus-o foarte greu. Am fost inchisi, si sotia mea, si eu, am fost judecati de curtea martiala, pentru crima de adunari clandestine si de altele de felul acesta. Pe urma, comunistii ne-au scapat de dictatura hitlerista, ca sa faca ei o alta dictatura. Nici lor nu le placea ce facem. La inceput s-au purtat destul de bine, au cochetat cu biserica, dar mai tarziu n-au mai cochetat. Au inceput prigoana, fiindca ei acceptau o biserica linistita, care sa stea sa-si cante liturghia, dar noi eram misionari activi, mergeam in sate, predicam, mai spuneam si despre comunism cate ceva, ca sunt ateisti, lucrul acesta nu le-a placut! Pe urma ne-au arestat din nou, si pe sotia mea, si pe mine, am stat in inchisoare din '48 pana in '56, in '56 m-au eliberat si mi-au zis: "Ei, acuma te-ai cumintit, mai predica daca poti!" Dar eu am predicat si ei mi-au ridicat autorizatia, atunci am predicat clandestin si iar m-au arestat, si am mai facut inca sase ani de inchisoare, si cand m-am eliberat a doua oara, in '64, eram atat de prigonit, incat daca intram intr-o biserica, sa ma inchin, daca mergeam la biserica baptista, pastorul era chemat si amenintat ca daca mi se va ingadui sa intru la el in biserica, i se va ridica autorizatia. Si atunci am plecat in strainatate, in America, si acolo am creat Misiunea Crestina Catre Lumea Comunista, care este de rit evanghelic si care are ca scop ajutorarea victimelor comunismului.

Anii de puscarie

- In biserica ati vorbit indelung despre anii dvs. de inchisoare. Dupa parerea mea, ei nu v-au marcat deloc. Sunteti un om luminos si bland. Cum ati putut strabate 14 ani de temnita grea, fara sa fiti marcat moral?

- Noi vedem intr-un om o unitate. El nu este o unitate. El este foarte asemanator cu fratii siamezi. Biblia spune ca exista omul dinauntru si omul dinafara. Omul launtric, omul mistic, este atat de ascuns, ca poti sa traiesti 90 de ani pe pamant, sa cunosti mii de oameni si pe omul dinlauntrul tau - nu! In inchisoare am stat ani de zile singur in celula, fara o carte, fara nimic, nu se auzea o voce, nu se auzea un sopot, eram singur, singur. Nimic nu-mi distragea atentia. Nu m-am plictisit in vremea aceea, fiindca am descoperit o fiinta foarte interesanta, un alt Wurmbrand pe care nu-l cunosteam. O cu totul alta voce, cu totul alte preocupari, Richard Wurmbrand ala nici nu era la inchisoare, era in afara inchisorii, era in afara timpului, in afara spatiului, capitalismul nu-l interesa fiindca nu avea bani, comunismul nu-i putea lua nimic fiindca nu-i era frica de inchisoare, era o cu totul alta fiinta. Nici nu e drept de a spune ca am suferit 14 ani inchisoare, a fost o parte din mine care a suferit. Sigur, cand te bate, cand esti schingiuit fara mila, carnea sufera, dar esti tot timpul constient ca asta se intampla omului dinafara, trupul sufera, dar spiritul rezista.

Torturile fizice nu trebuie povestite

- Care sunt lucrurile cele mai dure, cele mai infricosatoare, pe care vi le amintiti din inchisoare?

- Am citit tot ce s-a scris aici, in Romania, pe aceasta problema, l-am citit si pe Soljenitin, fireste. Nu s-a scris adevarul. Adevarul nu se poate scrie. In una din cartile mele am povestit atrocitatile la care a fost supusa o femeie la puscarie. Sotia mea m-a implorat: nu publica asta, nu-i ingrozi pe oameni! Odata, dupa ce am iesit din inchisoare, o singura data, in Belgia, am incercat sa povestesc martiriul unei femei in inchisoare. O doamna din biserica a lesinat. Au fost torturi de neinchipuit. Tratamentul la care au fost supuse mai ales maicile din manastiri, in Romania, nu poate fi indurat de nici o imaginatie. In momentul de fata, noi lucram pentru a-i ajuta pe cei prigoniti, suntem informati ce se intampla in China, in Rusia, in Somalia... Cred ca in inchisorile din Romania au fost unele lucruri care au intrecut chiar si cruzimile chinezesti. Ce li s-a intamplat barbatilor este nimic in comparatie cu ce au indurat femeile si maicile. Sotia mea a stat cu maicile in celula. Cand a cazut o maica in mana lor, vai de viata ei!

- De ce nu se spune adevarul pana la capat? Raul nu trebuie marturisit integral?

- Nu. Eu ma lupt tocmai acuma cu editorii care imi cer sa pastrez lucrurile acestea in cartile mele, dar nu vreau. Nu pot. N-ar mai dormi oamenii. Nici eu nu dorm.

- Din pricina amintirilor?

- Romanul are o vorba: ce-si face omul cu mana lui nici dracul nu-i face! Cred ca dracul a invatat de la comunistii romani. Dracul n-a facut niciodata ce-au facut comunistii. A avut de invatat de la ei! Cum au reusit ei sa se infiltreze in conducerea bisericii, cum au izbutit ca unii oameni sa fie oamenii lor, si in timp ce comunistii daramau bisericile, ei sa-i laude ca ce bine fac. Comunistii au concurat cu nazistii. N-as spune ca unii sau altii au fost mai buni. Avantajul nazismului fata de comunism este ca a durat putin, a durat in total 11 ani, la repezeala au omorat multi, dar n-a durat. Dar aici comunismul a durat 45 de ani.

- Si mai dureaza inca...

- A fost o teroare.

- Cum de nu v-a fost frica, d-le Wurmbrand? Stiind, pe pielea dvs., ce inseamna puscariile comuniste, ati continuat, totusi, sa predicati...

- Ma intrebati de ce? In biblia ebraica nu exista un semn de intrebare. S-a scris cartea sfanta fara semne de intrebare. In originalul Noului Testament, el a fost scris in greceste si mai exista manuscrise vechi, nu exista nici un semn de intrebare. Semnele de intrebare au intrat in lume tarziu, cand oamenii s-au dezvatat sa accepte realitatea. Eu traiesc fara sa-mi pun semn de intrebare. Daca m-ar fi intrebat cineva inainte: vrei sa fii liber? N-as fi raspuns neaparat "da", fiindca eu eram preot si aveam o parohie in inchisoare, o parohie cu mult mai buna, unde predica nu era masurata la o jumatate de ora. Acolo puteam predica toata ziua, pentru ca nu aveam oameni, stateam singur cu mine in celula si predicam cu glas tare. A iubi este o activitate care nu te plictiseste. Poti sa fii singur si sa iubesti. Iubirea ta populeaza celula cu fel de fel de fiinte. Iubirea pentru fiintele indepartate este mai puternica decat pentru cele pe care le ai la indemana. Mie suferinta mi-a fost bun prieten 80 de ani.

- N-ati avut niciodata tovarasi de celula reali? Oameni?

- Ba da. Am stat doar trei ani singur. M-am intalnit chiar zilele acestea cu fosti tovarasi de puscarie. Multi dintre ei s-au convertit acolo, la credinta. Facusem o adevarata academie teologica in celula. S-au convertit si criminali, si oameni care n-au stiut niciodata de Dumnezeu. Si din ofiteri s-au convertit, din securisti.

- Unde ati fost inchis in Romania?

- In multe locuri. Ne ducea din loc in loc: la Vacaresti, la Jilava, la Gherla, la Snagov, la Craiova...

- Penitenta dvs. s-a datorat faptului ca erati evreu sau ca erati predicator?

- Doua crime am savarsit, si sub Antonescu, si sub comunisti: ca eram evreu si ca eram predicator. Am primit bataie si pentru una, si pentru alta. Cu toate ca uneori mai scapam: cand trebuia sa-i bata pe evrei, eu eram crestin.

- Problema antisemitismului romanesc a luat, dupa parerea mea, o amploare care nu are acoperire in realitate. Dvs. ce parere aveti?

- Romanii sunt un popor mare. Nu poate fi acuzat de ceea ce s-a intamplat. Fiecare popor are crimele si criminalii lui. A vorbi despre antisemitismul romanesc - asa ceva nu exista. Dupa cum nu exista nici antisemitism nemtesc. Eu cunosc nemti care si-au pus viata in primejdie pentru a-i apara pe evrei.


Zeci de mii de crestini sunt inchisi, torturati si executati

- Acum, dupa caderea comunismului in Europa rasariteana, Misiunea Crestina Catre Lumea Comunista, al carei presedinte sunteti, mai are vreo cauza de aparat?

- In clipa de fata, in lume, in China, in Tarile Arabe si Africa, exista mii de frati si surori crestini prigoniti cu aceeasi cruzime cu care au fost prigoniti crestinii dupa moartea lui Iisus.

In China, avem frati care sunt inchisi acolo de peste 40 de ani. Le-am primit de curand numele. In Vietnam, aveam frati si surori condamnati, unii, la moarte. Misiunea noastra incearca sa-i ajute pe crestinii prigoniti. Ce va spun acum este un secret al misiunii noastre. Noi adunam bani din toata lumea pentru crestinii prigoniti. Si banii acestia ii dam la comunisti. O sa ma intrebati cum e posibil asa ceva. In Vietnam, dupa ce un crestin a fost executat, autoritatile vin la familia victimei cu facturi si o obliga sa plateasca: pentru glontul ucigas, pentru sicriu, pentru salariul presedintelui tribunalului care l-a condamnat, pentru salariul procurorului care l-a acuzat. Si acolo a ramas o vaduva saraca sau o mama: cu ce sa plateasca? Si noi dam bani la comunisti ca sa ramana ea cu coliba ei, cu un pat si cu un dulap. Asemenea grozavii exista, nestiute, in lumea de astazi. Si cu toate astea, biserica creste si acolo, traieste. Este subterana, oamenii nu se lasa speriati. Evanghelia patrunde peste tot, adeseori sub amenintarea mortii, s-au instalat tipografii in pesterile din munti. O situatie la fel de dramatica este si in Irak. Acolo, intre kurzi, care sunt musulmani, exista si o minoritate crestina. Un pastor dintre ei, impreuna cu un grup de frati si surori au fost prinsi si condamnati la moarte de Saddam Hussein. Povestea o stiu chiar de la fiul acelui pastor. Ei au fost dusi pe campul de executie (familia este obligata, in China si Orient, sa asiste la executia membrilor ei), deci si el a asistat la impuscarea tatalui sau. Spune ca tatal, inainte de executie, l-a rugat pe seful plutonului sa le ingaduie sa faca o rugaciune. I s-a ingaduit. Inainte de rugaciune, el s-a aplecat, a luat de pe jos cate o mana de nisip si le-a dat-o celor care se aflau cu el, zicand: "Luati, mancati, acesta este trupul meu care pentru voi se frange". Atunci soldatii au tras, dar nu au murit toti, n-a murit nici pastorul, a fost doar ranit. A mai apucat sa ia o mana de nisip amestecat cu sangele lui si, dandu-le acelora care inca mai traiau, le-a spus: "Acesta este sangele legamantului celui nou care pentru voi se face". Au murit in credinta, cu zambetul pe buze.

De curand, am fost in Tarile Arabe, unde nu are voie sa patrunda o Biblie. Eu sunt evreu, si evreii n-au nici ei voie sa intre in Kuweit sau in Arabia Saudita. Legea nu ingaduie. Si n-are voie sa intre nici un predicator al Evangheliei. Iar eu respect legea. Dar eu nu sunt doar evreu, sau doar predicator, eu sunt si una si alta, si asta legea nu interzice. Asa ca am intrat si in Arabia Saudita, si nu cu o Biblie, ci cu 30.000. Si acolo situatia este dramatica. Daca un musulman trece la crestinism, i se taie o mana. E adus in fata moscheii, pus sa abjure, si daca nu vrea - este supus martiriului. In Iran, crestinii au fost dezbracati in pielea goala si ingropati in zapada, lasati acolo pana cand au inghetat. In Birmania, un pastor de-al nostru, in varsta de 32 de ani, a fost spanzurat cu capul in jos pana cand a murit. Dar chiar si mai aproape de noi, in tarile sovietice, s-au petrecut asemenea orori. Un frate de-al nostru din Kiev, Victor Beliv, a stat la inchisoare 24 de ani. 20 de ani a fost tinut singur intr-o celula - si eu am fost singur intr-o celula, dar nu 20 de ani - n-a avut dreptul sa citeasca o carte, sa vada o data culoarea cerului, sa primeasca o scrisoare, sa-si vada familia la vorbitor, nimic, nimic. Vedea peretele cenusiu, 7 ore pe zi ii aduceau o saltea de paie sa se culce, iar 17 ore trebuia sa stea in picioare, nici macar pe ciment n-avea voie sa se aseze ori sa se sprijine de un perete. Intruna si intruna trebuia sa faca manej: sa se plimbe in cerc imprejurul odaii, iar ei il supravegheau prin ocheanul din usa si daca se oprea, intrau inauntru si-l bateau. 20 de ani a trait asa. Dupa 20 de ani l-au trimis la Kolima, in nordul Siberiei, unde gheata niciodata nu se topeste, la munca fortata. In California, am intalnit un frate chinez, John Hu-E-Din, care mi-a povestit despre anii pe care i-a petrecut el in inchisorile chineze. Si eu am trecut prin greu, dar prin ce a trecut el este de neimaginat. M-am speriat de ce mi-a povestit. La un moment dat, il tineau cu mainile legate la spate, timp de zile si de nopti, si-n timpul asta turnau peste el galeti cu murdarie omeneasca si cu urina, iar mancarea i-o aruncau ca la caine, pe jos, si era obligat sa se tavaleasca si sa linga mancarea aceea, fiindca altfel nu putea, cu buzele lui naclaite de murdarie.

- D-le Wurmbrand, care este esenta fortei pe care o da crestinismul?

- In matematica exista o cifra: infinit. Se scrie opt culcat. Din infinit cand scazi 20 cat ramane? Tot infinit. La infinit, ori adaogi, ori scazi, e la fel. Dar cine are infinitul cerului, infinitul uniunii cu Dumnezeu, dragostea arzatoare pe care o are - ea alina toate durerile. Si cele pe care le ai, in chip natural, si cele pe care le iei asupra ta. Crucea lui Iisus iti devine usoara. Iisus a mers la rastignire, spre Ghetsemani, cantand. Si stiu si ce a cantat, fiindca sunt evreu. Era seara Pastilor evreiesti si de Pastile evreiesti, pana astazi, evreii canta Psalmul 118: "Aceasta e ziua pe care Domnul a facut-o ca sa ne bucuram". Mergea, deci, cantand catre suferinta, catre Mama sfanta si buna care avea sa planga la piciorul crucii. Si noi cantam in inchisoare. Aveam instrumente muzicale tare frumoase: n-aveam viori, n-aveam orga, dar aveam lanturi de maini si de picioare, si lanturile sunt niste instrumente muzicale splendide. "Aceasta este ziua cling-clang, aceasta este ziua, cling-clang, pe care Domnul a facut-o, cling-clang, sa ne bucuram". Si mai dadeam si din picioare, ca sa adaugam si-o orga. Cei care cu drag iau crucea asupra lor au mereu zambetul pe fata.

_______________________

Richard Wurmbrand dupa iesirea din inchisoareRichard Wurmbrand s-a nascut in Romania, la Bucuresti. Predicator crestin, a stat 14 ani in inchisorile gulagului comunist. In 1965, cand dreptul la predicare i-a fost interzis, a emigrat in America. Acolo a nimerit la o manifestatie comunista. Richard Wurmbrand s-a urcat la tribuna, si-a scos camasa si, aratandu-le participantilor trupul sau mutilat prin torturi, a spus: "Uitati-va cum arata comunismul!". Manifestantii au inceput sa-i huiduiasca pe liderii comunisti. Cu toate ca l-am rugat, d-l Wurmbrand n-a vrut sa-si mai ridice a doua oara camasa si sa-mi arate trupul sau torturat. "Adevarul nu trebuie rostit pana la sfarsit", a spus. Tortura practicata in inchisorile comuniste din Romania nu trebuie povestita. Oamenii n-ar mai putea dormi. Dracul are ce invata de la comunistii romani. L-au intrecut in toate privintele.

Richard Wurmbrand Apostolul inchisorilor

 

articol preluat din Evenimentul Zilei din 8 Septembrie 2006

de Florian Bichir

 

 

Pastorul R. Wurmbrand, un Pavel al Cortinei de Fier
Continuam astazi prezentarea celor desemnati prin vot public a fi cei mai mari romani din istorie. Intre primii zece alesi se numara si pastorul protestant de origine evreiasca Richard Wurmbrand (1909-2001), fost detinut politic (1948-1956; 1959-1964) si adversar radical al lui Karl Marx si al comunismului.

De la comunism la crestinism
Richard Wurmbrand s-a nascut in 1909, in Bucuresti, fiind cel mai mic dintre cei patru baieti ai unei familii de evrei. Isi va petrece cea mai mare parte a copilariei in Istanbul, unde tatal sau avea un cabinet stomatologic.

Dupa moartea acestuia, in 1919, familia sa, fiind extrem de saraca, este fortata sa se intoarca in Romania. Richard a avut o tinerete furtunoasa, activand in politica de stanga, fiind membru al Partidului Comunist Roman. In 1933 a fost arestat de Siguranta deoarece instigase muncitorii de la caile ferate Grivita, din Bucuresti, la greva.

In 1936 s-a casatorit cu Sabina, dar viata lui ia o turnura radicala prin convertirea la crestinism. Calatorind prin muntii Romaniei, tanarul cuplu a intalnit un tamplar crestin care le-a pus in mana o Biblie.

Neavand educatie, nu le-a putut explica prea mult si nu le-a putut raspunde la intrebari, ci doar i-a sfatuit sa-si faca timp sa citeasca macar una dintre Evanghelii. In urma lecturii, au trecut la crestinism si s-au alaturat Bisericii Misiunii Anglicane pentru Evrei din Bucuresti. Curand, Richard a fost ordinat pastor anglican si mai tarziu pastor luteran.

In decembrie 1941, cand Marea Britanie intra in razboi impotriva Romaniei si clericii englezi erau fortati sa paraseasca tara, locul Misiunii Anglicane a fost luat de Biserica Luterana din Norvegia.

In acelasi an, la ordinul maresalului Antonescu, bisericile neoprotestante au fost interzise. Pastorul Richard Wurmbrand a fost arestat de trei ori pentru scurte perioade de timp, interogat si maltratat. In acelasi timp, familia Sabinei a fost deportata intr-un lagar din Transnistria, unde a disparut.

Persecutat de comunisti
Calvarul sau continua dupa 23 august 1944, Richard - ca vorbitor de limba rusa (cunostea bine sapte limbi, conform altor surse stia 14 limbi straine) - a condus o activitate de evanghelizare printre soldatii sovietici, carora le-a dat Biblii in limba lor materna.

A tiparit si a organizat distribuirea secreta a un milion de Evanghelii in limba rusa trupelor rusesti care ocupasera Romania si i-a convertit personal la credinta pe unii dintre ofiterii si soldatii rusi.

In februarie 1948 a fost rapit de pe strada de agentii guvernului comunist si condamnat la 20 de ani de inchisoare sub acuzatia de "inalta tradare".

A fost eliberat impreuna cu multi alti prizonieri politici peste opt ani si jumatate, in 1956. In noaptea de 15 spre 16 februarie 1959, Richard Wurmbrand si-a inceput cel de-al doilea lung "pelerinaj" prin inchisorile comuniste, care s-a incheiat in 1964, in urma amnistiei generale. Sotia sa, Sabina, a fost si ea arestata in lagarul de munca fortata de la Canalul Dunare-Marea Neagra timp de trei ani.

Demasca comunismul in fata Senatului american
Dupa eliberare, ii este retrasa autorizatia de predicator si este fortat, impreuna cu familia lui, sa paraseasca tara in 1965, fiind rascumparat de o organizatie crestina norvegiana cu suma de 10.000 de dolari.

Richard Wurmbrand a ajuns in lumea libera si si-a facut datoria de onoare sa arate fata monstruoasa a comunismului. Pe 6 mai 1966 a fost interogat de un comitet al Senatului Statelor Unite, in calitate de martor al tratamentelor aplicate prizonierilor politici din Romania. Si-a scos camasa si a aratat comisiei semnele torturii pe trupul sau.

Textul marturisirii lui a reprezentat cea mai bine vanduta carte a guvernului american, timp de trei ani. In 1967 fondeaza organizatia "Vocea martirilor", pentru a ajuta, cu aceeasi energie si dedicare pana la sfarsitul vietii sale (17 februarie 2001), crestinii persecutati din intreaga lume comunista.

Dan Bercian Un vanator de crocodili omorat de o pisica

 

Din tot ce se întâmpla azi în lume este greu sa te opresti asupra unui lucru si sa-l analizezi în profunzime ca sa identifici ce ar putea însemna acel lucru, ce fel de mesaj ascuns îti trimite. De obicei tratam lucrurile cu superficialitate si trecem la un alt eveniment si la altul, din cele multe care ni se ofera zilnic. Nu prea am vazut oameni sa se întrebe: Oare nu vrea Dumnezeu sa ne spuna ceva?

În aceste vremuri, cu aceasta explozie informationala, când reusim sa aflam aproape instantaneu tot ce se întâmpla în orice colt al acestui pamânt este foarte greu sa extragem dintre toate evenimentele doar pe acelea care ne sunt cu adevarat de folos prin mesajul care ni-l transmit. M-am convins de acest lucru dupa atentatul din 11 sept. 2001 sau dupa devastatorul tsunami din 2004 din Indonezia.

Reactiile care au urmat dezastrelor provocate de prabusirea celor doua turnuri sau a efectelor valurilor uriase care au maturat coastele Indoneziei, au dovedit ca oamenii, fie reactioneaza cu încetinitorul, fie nu reactioneaza de loc la semnalele pe care Dumnezeu le trimite omenirii. Probabil ca de unii voi fi acuzat ca vreau sa vad la orice pas un semn al faptului ca Dumnezeu se implica în fiecare eveniment, dar chiar asa cred.

Biblia spune ca în ceea ce ne priveste pe noi ca indivizi, Dumnezeu în mod personal ne cunoaste pe fiecare în cel mai mic detaliu, astfel ca El stie chiar si numarul firelor de par de pe capul nostru. Nu este lipsit de importanta nici faptul ca Mântuitorul Isus Hristos a spus ca Dumnezeu poarta de grija crinilor si ca fiecare pasare care cade la pamânt este cunoscuta de El, adica, cu alte cuvinte, nimic din ceea ce se întâmpla pe pamântul acesta nu este la întâmplare si mai ales nu se întâmpla fara ca Dumnezeu sa stie si fara un scop precis.

Într-o discutie avuta cu cei din vremea când Domnul Isus a trait pe pamânt, acestia au venit si i-au raportat un eveniment deosebit, o stire care azi ar fi aparut pe prima pagina a ziarelor: Pilat, guvernatorul cu mâna forte din acele vremuri, omorâse niste galileeni în timp ce aduceau jertfe si, lucru foarte grav pentru evrei, sângele acestora a fost amestecat cu jertfele lor. Se asteptau ca Domnul Isus, un evreu, sa aiba o reactie vehementa, de condamnare a lui Pilat, dar comentariul Domnului Isus lasa sa se înteleaga ca ceea ce s-a întâmplat acolo avea un scop: pocainta iudeilor, a celor ce au supravietuit catastrofei. Dar ei nu au putut identifica acel scop, asa cum azi, din evenimente similare oamenii nu pot identifica adevaratul mesaj trimis de Dumnezeu. Sunt si alte exemple în Biblie prin care ni se spune ca nimic nu este la întâmplare pe acest pamânt si ca în toate evenimentele din jurul nostru trebuie sa cautam sa aflam ce a dorit Dumnezeu sa ne spuna.

Dar, asa cum am mai spus, nu am vazut ca în urma cataclismelor si a catastrofelor care s-au întâmplat si se întâmpla, noi sa tragem vre-un folos. Nici din 11 sept., nici din tsunami, nici din Katrina, nici din inundatiile devastatoare care au afectat România în ultimii ani. Dimpotriva, dam vina pe guvernanti (nu ca nu ar avea vreo vina), pe sistem, pe birocratie, pe nepasare, pe diguri vechi si altele de felul acesta. Dar nu am auzit pe nici un oficial spunând: Dumnezeu ne da un semnal, sau macar sa întrebe: Oare nu vrea Dumnezeu sa ne spuna ceva?

Pe lânga evenimentele enumerate mai sus, unul care a avut loc cu putine zile în urma, ar putea sa treaca neobservat, desi, într-un fel, nu a trecut neobservat, pentru ca multi au vorbit despre el.

Steve Irvin - vanatorul de crocodili omorat de o pisicaEste vorba de moartea binecunoscutului Steve Irvin, australianul vedeta a canalului de televiziune Animal Planet, cunoscut sub denumirea de "Crocodile Hunter" sau "Vânatorul de crocodili".

De ce spuneam ca ar putea trece neobservat acest eveniment? Pentru ca Steve Irvin a fost doar unul dintre cei peste 6 miliarde de oameni de pe Pamânt si chiar daca era o vedeta, era doar unul, comparativ cu miile si sutele de mii de victime ale altor cataclisme.

Si totusi Steve Irvin nu este doar un om. El este unul foarte cunoscut si de aceea cred ca un semn ne-a fost dat si nu ma mir ca nu am vazut nici o reactie de felul celei pe care o voi semnala. Nu ma mir ca nu am vazut pe undeva prin presa o întrebare de genul: Oare a dorit Dumnezeu sa ne spuna ceva prin moartea lui Steve Irvin?

Comentând evenimentul cineva scria pe un forum de discutii, pe internet:

"Facând parte din noua generatie a cablului am crescut cu cartoonnetworck si animal planet si cred ca toti cei ce îmi sunt apropiati ca si vârsta nu pot sa nu îsi aminteasca de "crock files". Azi dimineata a murit un idol, un ecologist ce pe mine una m-a îndemnat sa ma înscriu la buburuze apoi cercetasi sa iubesc natura (în cazul meu muntele ). O zi frumoasa cu soare umbrita de trecerea în nefiinta a unui mare om, a unei legende adevarate a "vânatorului de crocodili".

Dar Steve nu a fost numai atât. A cautat sa ne faca sa întelegem ce înseamna natura, sa o respectam si sa o ocrotim, un fel de captain plannet al lumii reale! Cu peste 50 de documentare la activ si o recunoastere mondiala a devenit în 2004 "australian of the year" si cu siguranta este cel mai cunoscut australian din lume! A murit facând ceea ce iubea, pe coasta Australiei, în mijlocul recifului pentru care a luptat atât!

La ora 11 a fost întepat în zona inimii de o pisica de mare si medicii confirma ca ar fi murit pe loc sau în decurs de câteva minute! Echipajul de pe "crock1" a încercat sa faca tot ce era cu putinta pentru a-l salva fara izbânda! Steve Irvin s-a stins la numai 44 de ani lasând în urma sa de asemenea cunoscuta lui sotie si camarada, Terri si 2 copii ce erau mândria ochilor sai!

Si-a trait viata pentru natura, facând tot ceea ce i-a stat în putinta sa o conserve! A lasat în urma imaginea emblematica a unui "croocodile hunter". Merita ca si noi sa îi urmam sfaturile pentru ca munca sa sa nu fie uitata dupa ce numele sau va fi uitat! DUMNEZEU SA ÎL ODIHNEASCA PE UN OM MAI BUN DECAT NOI!"

Aflam, desi stiam, ca Steve Irvin a fost un om care s-a daruit cu totul muncii sale, ca a iubit natura si s-a luptat din rasputeri sa o conserve, sa o protejeze, ca si-a facut din asta un scop al vietii lui, si aflam ca Steve Irvin a fost un om mai bun decât noi pentru ca a facut aceste lucruri si în final, ca buni români, îi dorim ca Dumnezeu sa-l odihneasca, nu înainte de a lua aminte la exemplul lui si de a urma acest exemplu.

Dar trebuie sa ne oprim putin si sa vedem totusi ce s-a întâmplat în acea zi nefasta pentru el si sa nu ne grabim în aprecierile noastre.

Despre Steve Irvin s-a spus ca avea un curaj iesit din comun. Nu îi era frica de nimic si reusea sa faca fata celor mai periculoase situatii ivite în munca lui, fara sa se gândeasca vreodata sa renunte. Nu îi era frica de crocodili, de serpi veninosi, de nici o reptila de care noi ne speriem atât de usor, dimpotriva, era mereu si mereu hotarât sa mearga un pas mai departe, fortând tot timpul limitele. Managerul lui, Stainton, spunea: "Obisnuia mereu sa forteze limitele, ajunsesem sa cred ca este invulnerabil. Am impresia ca si el se credea invulnerabil". Probabil asa au gândit aproape toti câti l-au cunoscut direct sau prin intermediul televizorului.

Dar acum sa fim atenti la ce s-a întâmplat în momentul când a fost atacat. Atacat de ce? De un crocodil, de o cobra sau de un alt sarpe deosebit de periculos? Nu, ci de o pisica de mare!

Accidentul s-a întâmplat în timp ce Irvin filma un documentar despre fauna subacvatica în zona Marii Bariere de Corali. Camera de luat vederi a surprins momentul când o pisica de mare, care are în coada sa una sau doua tepuse ascutite, l-a atacat pe acesta când el a ajuns deasupra pisicii. Cu o miscare fulgeratoare aceasta l-a întepat pe Irvin direct în inima. Cei din jurul lui au încercat cu disperare sa-l salveze dar nu s-a putut face nimic. Pisica de mare a tintit atât de bine încât inima sa a fost strapunsa. Putea sa-l întepe oriunde în alta parte a corpului si nu ar fi fost o catastrofa, dar a lovit în inima. Nu poti sa nu stai sa te întrebi: Cum de s-a putut întâmpla asa ceva? Nu era oare pisica vre-un sol al lui Dumnezeu cu un mesaj pentru noi, cei ce-l cunoastem pe Irvin?

Acelasi Stainton marturiseste: "N-as fi crezut ca ar putea fi omorât de o pisica de mare. Acest gen de peste nu ataca aproape niciodata omul."

Deci nu un rechin, nu un crocodil, nu o cobra ci o biata pisica de mare a dat lovitura fatala, stiind cu precizie unde se afla inima lui Irvin.

Aflam ca din 1992 încoace a realizat peste 50 de documentare pentru canalul Animal Planet si peste 20 de episoade din seria "The Crocodile Hunter Diaries". Si-a dobândit reputatia de aventurier neînfricat apropiindu-se de unele dintre cele mai temute animale de pe pamânt cu o figura surâzatoare. Daca ar fi murit rapus de un leu sau de coltii nemilosi ai unui crocodil am fi spus: "Odata si odata tot trebuia sa se întâmple, trebuia sa se linisteasca". Dar a murit în chip ironic, atacat de o pisica de mare care nu ataca oamenii decât foarte, foarte rar si lucru de notat: strapuns chiar în inima de tepusul ascutit aflat în coada sa.

Si acum sa ne întoarcem si sa analizam lucrurile dintr-o alta perspectiva.

În toata aceasta munca pe care Steve Irvin a facut-o, a avut de ne numarate ori, de fapt în chiar fiecare zi, ocazia sa vada minunile creatiei lui Dumnezeu, mai mult decât oricare dintre noi. A vazut lucruri pe care un om obisnuit nu le poate vedea, taine ale lui Dumnezeu ascunse în adâncul marilor, a putut vedea în toate acestea maretia lui Dumnezeu, întelepciunea si puterea Lui. Dar Steve Irvin s-a facut ca nu vede nimic. Fie ca a vazut dar nu a putut sa spuna datorita politicii canalului Animal Planet, fie ca a fost vrajit si fermecat de teoria evolutionista. Steve Irvin nu a spus niciodata în emisiunile lui ca în tot ceea ce el a vazut a vazut existenta unui Creator. Ba dimpotriva, a încercat sa explice tot timpul ca acest Creator nu exista si ca toate acele minunatii pe care el a avut ocazia sa le vada au aparut la întâmplare.

Asa cum am mai spus, este foarte probabil ca lucrând pentru Animal Planet, Irvin sa nu fi putut vorbi despre existenta lui Dumnezeu.

Se stie ca Animal Planet este un canal care promoveaza religia New Age, o religie care înalta natura si omul la rang de divinitate. Ce propovaduieste aceasta religie? Foarte pe scurt dar suficient ca sa ne dam seama ca avem de-a face cu o erezie:

Miscarea New Age combina învataturi si principii religioase. Culege din învataturile tuturor religiilor lumii si le redefineste sub forma unei noi conceptii despre lume si viata: "Noi onoram adevarul si frumusetea tuturor religiilor lumii si credem ca fiecare din ele contine o parte din Dumnezeu, un sâmbure al adevarului care sa ne uneasca pe toti". New Age nu ofera un devotament exclusiv unei forte supranaturale, unui învatator sau unei învataturi anume. Dimpotriva, crede ca TOT CEEA CE ESTE (DUMNEZEU) s-a revelat pe sine (printre altii) în Isus, dar si în multi alti maestrii înaltati, cum ar fi Lao-Tze, Buddha, Hermes Trismegistos, Pitagora, Zoroastru, Moise, Mohammed etc. Prin urmare, Biblia nu poate avea nici o pretentie de a fi singura revelatie a lui Dumnezeu facuta omenirii, ci numai una din multele Sale revelatii. Afirmatia fundamentala a New Age este divinizarea reala a omului, a tuturor creatiilor din univers. Daca TOTUL ESTE UNA (MONISM) si TOTUL ESTE DUMNEZEU (PANTEISM), atunci si noi oamenii, precum si toate creatiile materiale ale giganticului Univers, sunt în ultima instanta parti intrinsece ale lui Dumnezeu, sunt Dumnezeu. Odata ce noi începem sa pricepem ca toti suntem Dumnezeu, ca toti avem atributele Sale, întreg scopul vietii devine redescoperirea maretiei divine din noi, a iubirii, a întelepciunii, a întelegerii si a inteligentei perfecte.

Ereziile propovaduite de aceasta miscare au fost sustinute deci si de Steve Irvin si efectele în rau sunt greu de calculat. Adevarata credinta în Dumnezeu a fost si este subminata în mod sistematic. Si pericolul este cu atât mai mare cu cât canalul de televiziune Animal Planet, datorita specificului sau, atrage multi copii si tineri. Unul dintre sloganurile acestui canal a fost (nu stiu daca mai este deoarece nu mai urmaresc emisiunile difuzate pe acest canal) "ANIMALS ARE BETTER THAN HUMANS!" adica "Animalele sunt mai bune decât oamenii". Mesajul este deosebit de periculos si cu adevarat diabolic. Daca vei acuza si vei spune ca acest slogan îi face pe oameni sa iubeasca mai mult animalele decât pe semenii lor, cei de la Animal Planet îti pot raspunde ca de fapt ei vor sa transmita doar ca animalele au un fel de bunatate pe care oamenii nu o au. Mesajul este foarte subtil si greu de atacat dar este clar ca efectul care îl are asupra celor ce-l asculta si privesc la aceste emisiuni este de înstrainare a unuia de altul si apropierea de animale. O alta nebunie a lumii în care traim.

Tot ceea ce se întâmpla pe Animal Planet dovedeste intentia clara a celor ce conduc acest canal de a-i înstraina pe oameni unul de altul si de a-i apropia de animale. Grija exagerata pentru animale , felul în care le-am luat din mediul lor si le-am asezat într-un mediu artificial, spitale pentru animale, hoteluri si locuri de distractie pentru animale, saloane de cosmetica si altele de acest fel nu dovedesc grija noastra fata de ele ci faptul ca ne-am coborât la nivelul lor si dovedeste un regres al nostru pe calea evolutiei de care cei amintiti vorbesc si o sustin, de fapt fara argumente reale, totul fiind prefabricat si fortat sa sustina niste neadevaruri.

Steve Irvin a intrat în acest joc murdar. Si a facut mult rau pentru ca a învatat gresit pe multi copii, adolescenti si chiar oameni mari, adica cu ani multi dupa cartile de identitate.

Aflam ca pentru Steve Irvin s-au organizat funeralii de stat, ca întreaga Australie deplânge moartea lui Crocodile Hunter, una dintre cele mai cunoscute personalitati ale tarii. Premierul australian John Howard a întrerupt sesiunea Parlamentului pentru a-i aduce un omagiu lui Irvin. El a spus: "A fost un australian adevarat, un om remarcabil iar moartea lui ma întristeaza profund". Ambasada SUA s-a simtit datoare sa difuzeze un mesaj de condoleante. Sute de buchete de flori si mesaje de condoleante au umplut trotuarele gradinii lui Irvin, gradini în care se gasesc multe dintre reptilele capturate de el. Lumea întreaga îl plânge sau se mira de disparitia lui. Era cu adevarat o vedeta. Avea cu adevarat impact iar cei ce-l priveau erau influentati de el nu doar în a afla detalii despre anumite reptile ci în a lua hotarâri care tin de vesnicie: Este sau nu Dumnezeu? A creat El tot ceea ce exista sau toate au aparut la întâmplare? Si daca nu exista Dumnezeu si toate au aparut la întâmplare atunci cu adevarat "Animals are better than humans", oricum nu mai conteaza.

Numai ca nu este asa. Si Steve Irvin ar fi trebuit sa afle, sa-si dea seama, sa se întrebe si sa dea raspunsul potrivit. Ar fi trebuit sa vina în fata camerelor de luat vederi si asa cum se întâmpla uneori în filme, sa spuna adevarul care a fost tinut ascuns de ochii opiniei publice, cu riscul ca apoi sa cada în dizgratia celor ce pâna atunci l-au sponsorizat.

Dar Steve Irvin nu a facut acest lucru. A vazut în fiecare zi maretia lui Dumnezeu, puterea Lui, minunile creatiei Lui si cu toate acestea a sustinut o minciuna. Prin curajul lui s-a facut iubit de copii si oameni copii si astfel i-a influentat. I-a "ajutat" sa vada lucrurile strâmb, sa gândeasca gresit despre Dumnezeu si astfel Steve Irvin a fost un apostol al minciunii, o rotita importanta din angrenajul pus la cale de Satan de a duce oamenii în ratacire.

Cred ca asa ar trebui vazut Steve Irvin daca suntem cu adevarat credinciosi si ne mai pasa de Dumnezeu.

Avea 44 de ani. Daca din 1992 a început sa lucreze în felul acesta înseamna ca a avut la dispozitie 14 ani ca sa îsi schimbe atitudinea fata de Dumnezeu. Dar nu a facut-o. S-a bucurat de sanatate, a avut curaj, dar a trait o mare minciuna si a facut ca multi, foarte multi oameni, mici si mari, sa îmbratiseze aceasta minciuna. Si daca ar mai fi trait ar fi facut si mai mult rau.

Asa ca eu cred ca Dumnezeu si-a trimis solul, pisica de mare, i-a dat instructiuni clare si i-a spus: "Lovesti direct în inima! Am avut destula rabdare cu el. Poate vor fi unii care sa înteleaga".

Nimic nu este la întâmplare: nici 11 sept.2001, nici tsunami, nici atacurile teroriste, nici moartea lui Steve Irvin.

Mai putem vedea în toate mâna lui Dumnezeu? Si în minunile naturii si în catastrofele care se abat peste noi? În acestea din urma ca un ultim semnal, disperat, trimis de Creator catre niste fiinte care l-au parasit demult si au uitat de El dar pe care El înca le mai iubeste?

 

Notă: Acest material este, sub forma scrisa, unul dintre episoadele emisiunii "LUMEA ÎN CARE TRAIM", emisiune realizata de Dan Bercian si difuzata la Radio UNISON Zalau. Poate fi retransmis mai departe sau publicat.

Conditii de participare - Sesiunea de vara 2006 ] Program - Sesiunea de vara 2006 ] Scrisori de informare - Sesiunea de vara 2006 ] Scrisori de multumire - Sesiunea de vara 2006 ] Scrisori misionare - Sesiunea de vara 2006 ] [ Articole - Sesiunea de vara 2006 ] Fotografii - Sesiunea de vara 2006 ]

Home ] Sus ] Activitate ] Inscrieri ] Arhiva Articole ] Contact ]