Lepădarea de credinţă
Ioan Panican
Prin
îndurarea Domnului Isus, de câteva zile, am
revenit în scumpa
noastră ţară, după o călătorie
misionară în bisericile din Canada şi
Statele Unite ale Americii, călătorie care a
durat circa 3 luni şi jumătate.
Numai
datorită Harului ceresc, în tot acest
interval de timp au avut loc, în diferite
oraşe şi biserici, mai bine de 100 slujbe
(lucrări) duhovniceşti.
Care este
gândul cu care am revenit acasă?
De zeci de
ani încoace, Diavolul lucrează în bisericile
creştine de acolo, şi din întreaga lume,
lepădarea de credinţă.
Nu leapădă
credinţa cel ce nu o are, leapădă credinţa
doar cel ce o are.
2
Tesaloniceni 2. 3:
„ Ziua Domnului nu va veni…
înainte ca să fi venit lepădarea de
credinţă…”.
”Dar
când va veni Fiul omului, va găsi El
credinţă pe pământ?” (Luca 18: 8b)
Prin ceea ce
se face în biserici, şi nu ar trebui să se
facă, şi prin ceea ce nu se face în
biserici, şi ar trebui să se facă, se
creează
lepădarea de credinţă.
Unii vorbesc
despre faptul că „se lărgeşte tot mai mult
Calea Domnului”.
Nu este aşa.
Nimeni nu poate lărgi Calea Domnului, calea
îngustă.
Pe această
Cale, ori eşti ori nu eşti. Calea Domnului,
calea îngustă, a fost părăsită.
Tot mai mulţi
sunt pastorii şi predicatorii mincinoşi
(proorocii şi învăţătorii mincinoşi) care,
prin învăţăturile false pe care le
răspândesc (prin viu grai sau în scris),
creează
lepădarea de credinţă.
Împotriva
acestei dureroase stări de lucruri trebuie
să ne unim şi să luptăm lupta cea bună a
credinţei.
Biserica
trebuie grabnic să se întoarcă la
începuturile ei.
După cum bine
ştiţi, între 19-24 octombrie, are loc
sesiunea de toamnă a Şcolii Biblice
Maranata, la Casa Elim, Zărneşti.
Facem şi pe
această cale o chemare tuturor sfinţilor
luptători ai Oastei Domnului:
„Veniţi să ne întărim în Duhul Domnului!”
Domnul să vă binecuvânteze!
Focul credinţei
Interviu cu prof. Ioan Panican
În
timpul vizitei profesorului Ioan Panican în Canada, fiind la
Montreal pentru mai multe zile, am avut posibilitatea să stăm de
vorbă cu domnia sa, în liniște, undeva, într-un loc retras, înafara
Bisericii. I-am adresat câteva întrebări la care a răspuns cu
cea mai mare amabilitate.
Aș
vrea să vă întreb, frate Panican, care au fost cel puțin trei
lucruri care v-au marcat, în mod deosebit, din viața și slujirea
pastorului Richard Wurmbrand?
Platon
are un cuvânt de aleasă înțelepciune, și spune: a cunoaște înseamnă,
a recunoaște. Eu când l-am cunoscut pe pastorul Wurmbrand, am
recunoscut dorul ascuns al inimii mele, după felul natural de trăire
și de mărturisire a vieții de credință. Ce m-a impresionat pe mine
la pastorul Wurmbrand, intâi de toate, naturalețea cu care își trăia
și își mărturisea credința, în orișice
mediu, indiferent pe cine
avea în față, că era un savant sau era un om cu patru clase,
dumnealui arăta persoanei respective, același interes și aceeași
prețuire, și se comporta și unul și cu celălalt, chiar dacă diferit,
dar natural.
Pe de
altă parte ce m-a impresionat, iarăși foarte mult la acest gigant,
la acest titan al redinței, și când spun gigant sau titan nu am în
vedere doar cei 14 ani de temniță comunistă pentru credință…sau
celelalte experiențe de încarcerare dinainte de comunism, ci am în
vedere excepționala diviziune a trăirii și mărturisirii vieții de
credință pe toate planurile. Unul dintre cei mai însemnați scriitori
creștini din toate veacurile, nu doar pentru veacul al XX – lea sau
XXI-lea, în care ne este dat să trăim, un om de o cultură
excepțională, un om care și-a însușit și folosit 13 limbi fluent.
Mi-aduc aminte că mi-a povestit, că a fost invitat o dată la
Budapesta să vorbească, și până nu a învățat dumnealui limba
maghiară, care cred că nu este o limbă ușoară, mai întâi a învățat
bine limba maghiară, și după aceea s-a dus la Budapesta și a
predicat în limba maghiară. Cărțile dumnealui au fost traduse în
peste 80 de limbi, unele dintre ele și este cel mai bogat autor
român din toate timpurile. Și cu toate acestea, măcar că nu este
spus corect, cu toate acestea, pentru că spiritele mari nicoadată nu
vroiau sa arate cât sunt de mari, dumnealui era din cale-afară de
umil, și spunea : mulți cred despre mine că sunt un om mare pentru
că am suferit mult, și am scris cărți multe, dar sunt un om obișnuit,
care am trăit, creștin fiind, în împrejurări poate neobișnuite, deci
naturalețea și umilința. Și în al treilea rând focul
credinței care este dragostea asta cu chip dumnezeiesc.
Dumnealui iubea pe toată lumea, și mai mult iubea pe dușmanii
dumnealui, pentru că știa, ceea ce ar trebui să știm toți, că
vrăjmașii noștri lucrează cel mai mult și cel mai bine la cununa
noastră de slavă, dacă primim lucrarea lor de vrăjmășie, care este
în mâna Domnului și dacă o primim după cuvânt și după adevărul
cuvântului lui Dumnezeu, crezând din toată inima, că toate lucrurile
lucreaza împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, și mai cu
seamă aceste lucruri. Dumnealui este cel care a mărturisit, în
nenumărate rânduri, că, dacă n-ar fi fost comuniștii să mă arunce în
închisoare pentru 14 ani, niciodată nu mi-ar fi trecut prin minte să
întemeiez o misiune mondială: Vocea martirilor, care să-i ajute pe
milioanele de creștini persecutați, de pretutindeni. Și după aceea
dacă nu ar fi fost acești 14 ani benefici petrecuți în închisoare,
niciodată nu ar fi apărut acele foarte importante cărți, pe care
le-a scris după experiența complexă,
dramatică, dar foarte importantă a închisorii. Și mai sunt multe
lucruri importante la acest bărbat. M-a impresionat faptul că fără
să fie interesat de soarta celor dragi, de prestigiu, de propria
viață, a trăit ffără de
compromisuri.
Și
cred că nu greșim dacă îl așezăm în galeria marilor apostoli care au
slujit Domnului și Bisericii. Dumnealui niciodată nu făcea distincție
între Christos și Biserică, între Biserică și Christos, unde este
Christos este și Biserica, unde este Biserica este și Christos.
Știm că în ultima vreme s-a declanșat o bătălie enormă în lumea
nevăzută, spirituală, care se reflectă, și în viața noastră, mai
ales la nivelul minții, al gândurilor și am aflat cu stupoare faptul
că fiul pastorului Bartoș, s-a sinucis la Timișoara, de curând, și a
vut loc înmormântarea pe data de 6 iunie a.c. Aș vrea să vă întreb,
pentru cei care, se luptă cu stfel de gânduri, ați pomenit și
dumnevoastră, într una din mesaje de acest termen: martiraj
psihologic, mai ales în vest, unde este o avalanșă de informație și
presiune psihologică, mentală, ce ați putea spune, cum ar putea să
invingă această presiune mentală?
Da,
este o presiune de natură spirituală și psihică, foarte puternică în
ultima vreme, i cred că presiunea aceasta va crește de la an la an.
Nu întâmplător spune Scriptura: „ cel ce va răbda până la sfârșit va
fi mântuit”,sau este o altă întrebare de foc, de fapt, pe care
Domnul Însuși Mântuitorul o spune: „când va veni Fiul omului, oare,
va mai găsi El credință pe pământ?”
Nu
oameni care vor frecventa bisericile de un fel sau altul, ci oameni
antrenați, pregătiți și gata, să-și verse orișicând sângele, să-și
dea viața, pentru adevăr, fiind desăvârșit încredințați
că adevărul este mai
important decât însuși viața lor, dacă își
păstrează cineva viața pentru Fiul va fi iubit zice Domnul Isus,
dacă cineva își dă viața pentru Mine, o va câștiga. Aceasta
este credința sfinților, credința pentru care Tatăl L-a trimis aici.
Despre sinuciderea regretabilă a acestui tânăr, știm, dar există o
formă de sinucidere încă mai grozavă decât aceasta, eu cred că sunt
milioane de creștini care se sinucid, din punct de vedere spiritual,
an după an, și zi după zi, îndepărtându-se de Domnul, de lumină, de
neprihănire și viață, și scriptura spune și prin Sfântul Ioan, dar
nu numai: ” nu vă depărtați de El, ca nu cumva, la venirea Lui să
fiți dați de rușine”, iar penultimul verset în Ps. 73 spune: ” Iată
că cei ce se depărtează de Tine pier. Tu nimicești pe toți cei ce
sunt necredincioși.” Lupta este foarte mare, mai mare în veacul
de-acum, decât în veacurile de odinioară, pentru că și din punct de
vedere tehnic, vrășmașul copiilor lui Dumnezeu, are la îndemână un
întreg arsenal, prin care îi poate prinde pe oameni, îi poate ține
în această capcană pe tineri, furându-le și timpul, și energiile,
astfel nimicidu-le viața spirituală.
În
epistola Sfântului ap. Pavel către Tit este un cuvânt, care străbate
ca un un fir roșu întreaga
epistolă, și cuvântul acesta este: cumpătat. Astăzi mai mult
ca niciodată în istorie, și cei maturi și batrâni sunt chemați să
trăiască o viață cumpătată. În felul acesta se pot proteja, de
aceste teribile atacuri, sau presiuni de natură psihică, de natură
spirituală, și pot rămâne sub autoritatea Numelui și puterii lui
Dumnezeu, fără de care nici unul dintre noi nu poate trăi. De când
cu televiziunea, în casa omului pătrund mii și mii de evenimente, de
imagini, de oameni, și de vești, adică de știri. Cele mai multe
dintre ele sunt profund dăunătoare, creează o anumită presiune, un
soi de terorism, nu întâmplător Scriotura zice: ”cu ce drept
asupriți voi pe poporul meu?” Numai că poporul sfinților, poporul
lui Dumnezeu, el hotărește dacă, spre pildă prin televizor unora le
permite să intre în casă și să-i agreseze universul intim sau nu.
Aud adeseori pastori spunând într-un mod foarte superficial și
arogant: vedeți-vă de treabă oameni buni, telecomanda stă la mine în
mână, eu hotărăsc. Este așa, și nu este chiar așa. După aceea există
ziarele, există radioul, există internetul, care este o mlaștină, și
toate aceste lucruri dacă nu sunt întrebuințate în mod socotit, în
mod cumpătat, pot produce daune uriașe minții, sufletului și
trupului omenesc, și prin aceasta vieții de credință. Spune că erau
la un sfat, sfinți, în sec, al 3 –lea,
la începutul istoriei Biserici Domnului Isus, și se întrebau
care este virtutea cea mai importantă în credință?
Și
unul a spus: trebuie să fie mila, altul bunătatea, îndelunga
răbdare, umilința, fiecare și-a dat cu părerea, și unul dintre
frați, foarte liniștit stătea într-un colț, și la un moment dat
celorlalți li s-a îndreptat privirea spre el, și au zis: dumneata ce
crezi despre toate acestea? Și el a răspuns: cea mai importantă
virtute, în manifestarea vieții noastre de credință este darul
măsurii. Omul credinței trebuie să fie cumpătat, socotit și să aibă
dreaptă măsură în toate privințele. În felul acesta se protejeaza,
îi protejează și pe alții, și găsește protecția sub aripile Celui
Preaînalt.
Credeți că are legatură cu ceea ce ne spune Cuvântul, că Dumnezeu
ne-a dat un Duh de chibzuință? Nu este același cuvânt acolo?
Este
același cuvânt. Și dacă tot suntem într-un timp de binecuvântată
părtășie, ar trebui să ne spunem și nouă și celor care vor citi
aceste rânduri, cui lipsește acest Duh de chibzuință, să
îl ceară. Astăzi mai mult ca niciodată, toți trebuie să
cerem, înt-una și-ntruna, Domnului, Duh de înțelepciune, și de
pricepere. Una era înțelepciunea sfinților în urmă cu 50 de ani,
pentru că și societatea era croită într-un fel anume, și alta
trebuie să fie înțelepciunea sfinților astăzi, când societatea
înseamnă o provocare complexă, uriașă, la fiecare pas. Evenimentele
se succed cu o repeziciune uluitoare, și suntem la fiecare pas
surprinși, luați prin surprindere, și uneori loviți și doborâți. Nu
e de mirare ca găsim în societate, de pildă în România, după datele
oficiale, oferite de Institutul Național de Statistica, astăzi sunt
3 milioane de oameni bolnavi de depresie. Ăștia nu sunt numai 3
milioane de bolnavi depresivi, că ei mai necăjesc alte milioane,
care sunt în jurul lor, și avem iarăși 3 milioane de bolnavi de
diabet, și bolile acestea, și una și cealaltă, vin de la presiunile,
de la stress, cum se spune în limbaj popular. Că înafara Bisericii
sunt astfel de cazuri, e de înțeles, chiar dacă e de nedorit, dar în
biserică, sunt oameni tot mai bolnavi din punct de vedere spiritual.
Unii întreabă cum poate Dumnezeu îngădui, ca un copil al său să se
îmbolnăvească, de o boală psihică, din moment ce are credința, are
făgădunițele, știe că Dumnezeu îl iubește? De ce în Biserică există
aceasta, deși anormal, dar este o realitate?
Este o
întrebare foarte binevenită, chiar dacă este o întrebare fundamental
greșită. În vorbirea populară, în general se întrebuințează tipul
acesta de gândire și de exprimare. Dumnezeu ne-a creat
într-un anume fel. Din punct de vedere biologic ficatul unui
om suportă, fără să se îmbolnăvească, fără să se deranjeze o anumită
cantitate de alcool. Dacă omul în nesăbuința lui, consumă mult
alcool, zi după zi, vine vremea și ficatul se îmbolnăvește. Și dacă
omul capătă ciroză la ficat și prin aceasta moare, ne există că
Dumnezeu l-a pedepsit, că Dumnezeu a îngăduit, ci prin ceea ce a
hotărât omul în dreptul lui. În universul său biologic, Dumnezeu a
așezat niște legi, legi fizice după care, lumea fizică este condusă.
La fel și în universul spiritual Dumnezeu a așezat niște legi, după
care omul credinței ar trebui să se conducă. Orișicine încalcă
legile fizice sau legile spirituale suportă consecințe. Spre
exemplu, în universul nostru fizic există legea atracției
gravitaționale. Dacă eu sunt la munte și trec dincolo de niște
stânci unde mă așteaptă o prăpastie, legea aceasta a atracției
gravitaționale mă atrage spre pământ, eu îmi frâng gâtul și
mor.
Deci este o lege. Și dacă nu respect legea aceasta pot să mor. La
fel legea care vorbește despre un obiect aflat în mișcare. Merg pe
stradă și dacă nu mă feresc de un automobil care se află în mișcare,
mă poate lovi și mă poate omorâ. Și din punct de vedere spiritual,
este la fel.
Spune, printre altele, una dintre cele mai importante legi: ”dacă nu
iertați oamenilor greșelile lor, nici tatăl vostru cel ceresc nu vă
va ierta greșelile voastre. Asta este o lege spirituală, legea
iertarii, peste care nici Dumnezeu nu poate să treacă. Spune că în
Ierusalimul cel nou, în Ierusalimul ceresc nimic întinat nu poate
intra, nimeni care trăiește în minciună și spurcăciune.
Îi avem pe doi, drept pildă, în cartea Faptele Apostolilor, Anania și Safira. Erau dintre ucenici, erau în casa Domnului, și au hotarât să mintă, s-au înțeles să mintă pe Domnul, și Anania stătea înaintea lui Petru, și Petru îi spune: cum de ți-a umplut Satana inima, să minți pe Duhul Sfânt? N-ai mințit pe oameni, ai mințit pe Dumnezeu. Și în momentul acela au căzut la pământ și și-au dat Duhul. Este o lege spirituală. Toți cei care se îmbolnăvesc în adunările noastre, se îmbolnăvesc datorită păcatului, datorită nevegherii, datorită neascultării, datorită răzvrătirii.
A neiertării, se poate să fie și aceasta o cauză?
Da, sigur. Asta este tot un păcat, un păcat grozav. Spune cuvântul lui Dumnezeu în Isaia: ”păcatele voastre pun un zid de despărțire între Mine și voi, mâna Lui nu s-a scurtat, nici urechea Lui mai insensibilă, și nu poate să lucreze în poporul Domnului Domnul atunci când poporul păcătuiește. Păcatul îmbracă foarte multe feluri. Un păcat grozav este să te îngrijorezi. Să te îngrijești de nevoile tale personale, ale familiei, sau ale Bisericii este una, dacă te îngrijorezi într-una și într-una cu privire la toate aceste lucruri, este o ușă a minții deschisă pentru acest duh al îngrijorării, care cu timpul vine și te stăpânește, și multe altele de felul acesta. Sunt oameni în Biserică, care nu își dau seama cât este de grav să cârtească, și Biblia spune că nemulțumitorii nu vor intra în ceruri. Tot cârtind a nemulțumire, tot bombănind, se deschide o ușă pentru un duh, care ajunge să te stăpânească, și nimic nu este bun, nimic nu este valoros, totul este în toate felurile, în dreptul altora. În dreptul meu totul este minunat. Acesta este motivul pentru care se întâmplă ceea ce se întâmplă.
EEu am trecut prin încercări de un fel sau altul. Am trecut nu cu multă vreme în urmă, sunt două luni și câteva zile, printr-o experiență de foc, printr-o lovitură de trăznet. Dintr-o dată să primești vestea că cea care ți-a fost, soție 25 de ani, nu mai este, este o încercare grozavă. Numai datorită îndurării lui Dumnezeu, credința vie s-a manifestat și atunci în modul cel mai natural, nu pentru că sunt eu mai grozav sau deștept decât alții. Credința este una singură, și credința spune să mulțumești Domnului pentru toate lucrurile. Eu m-am plecat pe genunchi și în hohote de plâns, am spus: ” Doamne sufletul meu te laudă și îți binecuvântează Numele și pentru această încercare de foc, prin care îmi este dat acum să trec. Și chiar dacă eu nu înțeleg multe lucruri, știu că cel neprihănit prin credință va trăi și nu prin știință, și îți mulțumesc din toată inima pentru tot ceea ce s-a întâmplat. Plângeam în hohote, și mai aveam alături pe unul care s-a îngenuncheat dimpreună cu mine la rugăciune. Când omului îi este dat să treacă prin încercări de felul acesta, iese la iveală ce este în inima și în mintea lui. Ce este pe buzele noastre noi încercăm să acomodăm în general la ceea ce în Biblie, ca să ne arătăm buni cunoscători ai Evangheliei, și să le spunem altora: uite ce spune cuvântul Domnului. Dar, adevărul credinței, în viața noastră iese la iveală atunci când, încercările sunt cele mai mari. Zice: ” Luați scutul credinței cu care veți putea stinge toate săgețile arzătoare ale celui rău, și să mulțumești lui Dumnezeu pentru toate lucrurile, și să știi că toate lucrurile lucrează spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu. Ne pare rău pentru toți cei care sunt bolnavi, pentru toți cei care umblă șchiopătând, pentru toți cei care alunecă, pentru toți cei care cad. Sunt unii care pe calea credinței merg ca bețivii, din șanț în șanț, sau din gard în gard. Și foarte rar întâlnești oameni, care liniștit merg pe mijloc, pe drumul acesta binecuvântat spre cer. În viața omului acționează credința și necredința. Eu vorbesc nu ceea ce se manifestă la nivel teoretic, ci în viață, în lucrurile mici și în lucrurile mari. Credința vie curăță mintea, curăță ochii, urechile, limba, inima, trupul și dă o binecuvântare care cuprinde toate domeniile vieții omenești. Credințele celelalte amestecă într-un mod extrem de dăunător. Fata mea, când s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat, ea studiază acum un masterat la Stutgard, m-a impresionat, când i-a spus mamei soției mele, adică soacrei: ” – O, mama, cel mai mult mă îngrijorează gândul că tata, acum s-ar putea îndepărta de Dumnezeu, prin acest foc, prin care îi este dat să trecem.” Și m-a impresionat într-un mod foarte plăcut, gândul ei. Este un gând care arată maturitatea, unui om care trece prin încercare, și manifestă credința vie, oarecum din inima lui. Și vreau să mulțumesc și pe calea aceasta, miilor, și miilor de frați, și de surori, tineri, și vârstnici, care aflând ceea ce s-a întâmplat, au ridicat rugăciuni spre Tatăl ceresc, și prin aceasta au așezat un zid de apărare în jurul meu, zid de apărare care a stins toate săgețile arzătoare ale celui rău, care atunci s-au grăbit să lovească cu mare putere, în nădejdea că credința și avântul meu pentru Domnul se vor prăbuși. Și n-a fost așa, prin harul Domnului și sprijinul fraților. Deci și frații care trec prin mari probleme lupte, de natură psihică, spirituală, să caute sprijin la Domnul și la sfinți, să se unească cu ei.
O ultimă întrebare, deși ar fi multe de discutat, am avea multe întrebări, sperăm să vă avem din nou cu noi, și să putem organiza și o seară Wurmbrand, pe care să o coordonați chiar dumnevoastră, cel care ați fost aproape de el și l-ați știut, și ați promovat așa de frumos lucrarea lui și persoana lui, în România și peste hotare. Noi suntem doritori să știm pulsul Bisericilor din România, starea fraților noștri de credință de acasă. Aș vrea acum la încheiere să vă rog să ne spuneți care sunt nevoile lor, pe care le știți, cu ce se confruntă, aspirațiile lor în general, înțelegând că sunt particularități locale, dar în general, vă rugăm să ne spuneți din ceea ce vedeți dumneavoastră.
Comunismul, a cționat pe două direcții fundamentale. Mai întâi
spălarea creierelor, și în al doilea rând dezrădăcinarea. Îmi
amintesc cum pastorul Wurmbrand spunea: m-au ținut 14 ani în
închisoare și au încercat prin toate mijloacele, să ne determine să
ne lepădăm credința, ne-au spălat creierul, adică au încercat, și
n-au reușit să ne spele creierul, pentru că noi am intrat în
închisoare cu inima curățită și spălată în sfânt sângele Domnului
Isus Christos. Societatea în care ne este dat să trăim, de altfel
pretutindeni în lume, nu doar în România, ci și în Canada
deopotrivă, acționează cu mai multă putere, și într-un mod mult mai
eficient, mult mai perfid, pe aceleași două direcții, spălarea
creierelor și dezrădăcinarea. Am dus o dată mai mulți oameni de
seamă într-o Biserică țigănească la București, și după slujba
bisericească am stat la cină, și spuneam cu mare durere în inimă,
cum mass-media spală creierele oamenilor, și un regizor de teatru
foarte simpatic spune: ”- nu vă supărați domnule profesor, și
dumneavoastră cu Biserica faceți la fel. Și am spus: ”- Așa este,
aveți perfectă dreptate. Mass-media spală creierele oamenilor de ce
este bun, ca să aducă în schimb ce este murdar, și dăunător, iar noi
în Biserică cu Evanghelia spălăm creierele oamenilor de ce este
murdar, de ce este rău, de ce este dăunător, ca să aducem ce este
demn, ce este curat, ce este frumos și valoros.” Și zice:
“
- Așa este, aveți dreptate.” Prin
îndurarea Domnului România este singura țară din Europa, în care
Evanghelia înaintează. Nu înaintează așa cum ar dori Domnul, cum
ne-am dori și noi, dar este singura țară din Europa unde și astăzi
mii de oameni vestesc Evanghelia în toate părțile. Știu o
organizație misionară în America, care are 165 de misionari, pe care
îi plătește lună de lună, care nu fac nimic altceva în România,
decât vestesc Evanghelia, și acesta e mare har. Și în România, însă,
ne luptăm cu puterile obraznice și mari ale întunericului. De ce a
ajuns credința, atât de slabă în Europa occidentală? De ce a ajuns
credința slabă, în părțile Americii, unde odată Evanghelia
strălucea, și întreaga societate ea cuprinsă de mireasma
binecuvântată al Cuvântului lui Dumnezeu. Printre altele datorită
duhului materialist. E un duh foarte puternic care pune stăpânire pe
lumea întreagă. Și oamenii se închină tot mai mult banului și fac
din ban, indiferent că se cheamă Dollar, că se cheamă Euro,
dumnezeu, și-i slujesc cu mare scumpătate.
Fac
o parantază, cred că va fi benefic pentru cititori. Știu de un
român, în America, a murit la 63 de ani. Și când a fost pe pat de
moarte îngrozit a spus așa: ”- Am trăit ca un nebun.” A adunat 8
milioane de dollari, din truda lui, și pare o sumă foarte mare, în
realitate, cel care vorbesc din perspectiva unui copil al lui
Dumnezeu și un rob al Împărăției Sale, 8 milioane de dollari e o
aiureală. Înainte să moară, poate că de aici i s-a tras, a pierdut
la speculații, la bursă, la stock, cum se spune, aproape întreaga
sumă, și a mai rămas cu 700 de mii de dollari, ceea ce apare pentru
unii o sumă mare, nu? Și acum, el pe pat de moarte, spunea:” - Dacă
mi-ar mai îngădui Dumenezeu să trăiesc o dată, nu mi-ar trebui
absolut nimic, doar un acoperiș deasupra capului, un rând de haine,
o pernă unde să mă odihnesc, și o bucată de pâine. În rest tot ce aș
face aș face numai pentru Domnul, și numai pentru viața veșnică.”
Stând gol și tremurând înaintea lui Dumnezeu la judecată, asta nu e
o glumă. Asta vine din adevărul lui Dumnezeu. Deci cred că ar
trebui, cei de aici să se roage pentru cei din România, ca Dumnezeu
să-Și întindă mâna și să alunge duhul materialismului din țara
noastră, și oamenii de la mare la mic, și de la mic la mare, să
caute Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui, mai întâi, dar
pentru asta să nu vă supărați, că sunteți preaiubiții mei frați,
Biserica trebuie să fie lumină, înainte de toate.
Eram la
Zalău în mijlocul fraților, și vorbeam cu o vecină, a celui la care
îmi era dat să găzduiesc, medic stomatolog, și-i
spuneam despre pocăință, viața veșnică, și toate celelalte,
și dumneai în modul cel mai natural, mi-a reproșat: ” - De ce nu le
spui pocăiților dumitale să se pocăiască, că ei aleargă după bani și
după averi mai mult decât alerg eu. Dacă ar fi adevărat ce spui
dumneata și ei ar crede Cuvântul lui Dumnezeu, ar alerga nu după
lucrurile pământești și trecătoare, ci după Dumnezeu. Și i-am spus:
”- Aveți perfectă dreptate în ceea ce spuneți, despre ceilalți, dar
în același timp trebuie să vă îndreptați privirile cu mare
responsabilitate spre propria persoană. Când veți ajunge la
judecată, înaintea lui Dumnezeu, nu vă veți putea justifica, în
felul acesta, pocăiții m-au încurcat, că ei alergau mai mult după
averi, și atunci mi-am zis: nu-i bună pocăința.”
Știu
despre unul vestit în Australia, un credincios simplu care, toată
viața lui până să moară, a făcut un singur lucru, dar de o
însemnătate deosebită. Îi oprea pe oameni pe stradă, și le punea o
singură întrebare: ”- Dacă noaptea asta muriți, unde mergeți? În cer
sau în iad? Și oamenii erau tare surprinși de o așa întrebare. Și
căutau: domnule eu sunt catolic, eu sunt un om de știință, eu sunt
un om de cultură, d-le eu sunt un om de afaceri, fiecare știu e ce
spunea, iar el profita de faptul că ei intrau în jocul lui verbal,
în dialog cu el, și el spunea: ” - D-le, eu nu v-am întrebat, nici
de apartenența religioasă, economică, politică, filozofică, eu vă
mai întreb încă o dată și cu aceasta vreau să ne despărțim. Dacă în
noaptea aceasta muriți, unde veți merge? În cer sau în iad? Asta a
fost toată filozofia. Așa că românii din România, nu au nevoie de o
altă Evanghelie, modernă, contrafăcută, toată această invenție
drăcească, care vine din părțile occidentale, de peste ocean, de
unde există îmbuibare sau opulență. A apărut Evanghelia aceasta care
este mai rea ca ateismul, ieșit de sub comunism, că ei spun
Evanghelia prosperității, că este Evanghelia bunei dispoziții, că
este Evanghelia pozitivă, este ceva grozav, grozav. Să se facă o
punte, din România să pornească rugăciuni spre sfinții de aici, de
aici să pornească rugăciuni spre sfinții din România, și unii, și
ceilalți să se pregătească de luptă. Noi suntem într-o mare luptă,
și lupta asta va deveni și mai fățișă, și mai puternică, și să ne
antrenăm pentru vremurile acelea, să nu ne mai gelozim, și să nu ne
mai privim nici cu suspiciune, nici cu superioritate. Ce spune Sf.
Apostol Pavel: ”măcar că vreunul crede că este ceva și este
nimic, se înșeală singur.”
Vă
mulțumim.
Din
toată dragostea.
Teofil Tripo, Montréal, 15.06.2009