Şcoala Biblică Maranata

Ioan PanicanScrisori de informare - Sesiunea de toamna 2008

Iubiţi fraţi,


Prin harul Domnului, sesiunea de toamnă a Şcolii Biblice „Maranata” – Biserica Dragostei - a avut loc între 6 - 11 octombrie 2008, la Casa Elim, Zărneşti, Braşov.


Aducem şi pe această cale mulţumiri administratorului acestui aşezământ Bernhard Feder şi angajaţilor săi, pentru felul cum ne-au slujit şi pentru buna noastră colaborare.


Domnul a binecuvântat şi de această dată strângerea noastră, trimiţând în mijlocul nostru trei bărbaţi destoinici, toţi trei întemniţaţi sub comunism pentru credinţa lor:


Vasile Vădan, Ilie Neamţu, Dumitru Ţofei. Pastorul Vasile Vădan a participat pentru prima oară la adunările "Maranata".


Pe perioada desfăşurării sesiunii, în cele şase zile, au fost prezentate următoarele teme:


· Ionel Tuţac - "Neprihăniţi în Egipt, păcătoşi în Israel"


· Beniamin Poplăceanu - "Însemnătatea postului în viaţa credinciosului”


· Ioan Panican - "Rugăciunea, consideraţii biblice"

- "David, om după inima lui Dumnezeu"


Pastorul Ionel Tuţac este slujitor în Biserica Baptistă "Harul" din Lugoj, redactorul-şef al revistei "Harul" şi secretar general al Uniunii Bisericilor Baptiste din România. Pastorul Tuţac este un slujitor destoinic, devotat Domnului, şi doritor ca în aceste vremuri de pe urmă, Biserica să fie trează, vie şi să-şi împlinească menirea, aceea de a fi lumină în întunericul veacului acestuia.


Pastorul Beniamin Poplăceanu de la Biserica Baptistă "Betania" din Sibiu este un binecunoscut slujitor al Evangheliei, atât în ţară, cât şi în comunităţile evanghelice din diaspora.


Ne-a bucurat mult faptul că dumnealui a tratat un subiect foarte, foarte important pentru trăirea vieţii de credinţă, într-o vreme în care mulţi dintre slujitorii Bisericii tratează în chip uşuratic, ba chiar dispreţuitor postul.


La plecare, pastorul Poplăceanu a spus: "Mă bucur foarte mult de faptul că am întâlnit în locul acesta fraţi care lasă pentru o vreme preocupările pământeşti deoparte şi se retrag în prezenţa Domnului, în acest loc binecuvântat, pentru a se închina în "duh şi în adevăr": plec de aici îmbărbătat. Dumnezeu să vă binecuvânteze şi să sporiţi întru cele duhovniceşti, în lucrarea pe care o faceţi.".


Tot astfel a vorbit şi pastorul Ionel Tuţac la despărţire.


Pastorul Vasile Vădan a fost condamnat de către comunişti la 2 ani de închisoare pentru "fanatism religios", din care a ispăşit 1 an şi 4 luni.


Alături de ceilalţi doi foşti întemniţaţi din vremea comunismului, pastorul Vasile Vădan a depus o mărturie emoţionantă şi a adus învăţături însemnate din Scripturi.


La sfârşitul sesiunii, pastorul Vădan a spus: "Pe lângă cele două arme menţionate aici - postul şi rugăciunea, mai trebuie adăugată cea de-a treia – lacrimile".


După rânduiala Şcolii, în fiecare zi Domnul ne-a binecuvântat cu mărturii, cântări, poezii şi o înălţătoare părtăşie frăţească.


În una dintre seri am avut în mijlocul nostru familia mult iubită Octavian şi Doina Luncan şi ne-am bucurat foarte mult în Domnul.


Următoarea întâlnire nădăjduim să aibă loc, cu ajutorul Domnului, în luna decembrie, între 15 - 20, tot la Casa "Elim".


Cu dragoste, robul Domnului Isus,


Ioan Panican

Conditii de participare - Sesiunea de toamna 2008 ] Program - Sesiunea de toamna 2008 ] [ Scrisori de informare - Sesiunea de toamna 2008 ] Fotografii - Sesiunea de toamna 2008 ]

Home ] Sus ] Activitate ] Inscrieri ] Arhiva Articole ] Contact ]