Articole - Sesiunea de iarna 2007
Iartă-mă!
In anul 2007, unul dintre prietenii si fratii mei
in Domnul, Ionel Hartie, a trecut
printr-o mare incercare; baiatul dumnealui, Tudor, a
murit la Arad, unde era student, intr-un accident de
circulatie.
Trupul neinsufletit a fost adus la Botosani si depus
in biserica pentru slujbele de priveghi si inmormantare.
In ziua inmormantarii, inaintea unei mari multimi de oameni, fratele
mai mic al lui Tudor, Andrei, a spus:
"Fratele meu Tudor a murit. Trupul lui neinsufletit sta astazi inaintea noastra intr-un sicriu. Eu am gresit in multe lucruri fata de Tudor, lucruri pe care acum le regret. Regretele mele sunt insa tardive. Dar ce regret cel mai mult, este faptul ca niciodata nu i-am spus ca il iubesc. Tudor, te rog, iarta-ma!"
Dupa o vreme, inecat in plans, Andrei a continuat:
"Va indemn pe toti, mic si mare, sa spuneti mereu celor din jurul vostru ca-i iubiti. Va veni o zi cand nu-i veti mai avea si atunci regretele voastre vor fi tardive."
In urma cu mai bine de 10 ani ma aflam intr-o
biserica din Baia-Mare. Un misionar venit din
Elvetia spunea ca niciodata tatal sau nu i-a spus ca il
iubeste. Dar, spunea misionarul, a venit o vreme si a aflat ca in
Cer este un Tata care ii spune in fiecare zi ca il iubeste. Ce lucru
minunat!
Credinta crestina este o "dragoste cu chip dumnezeiesc".
Sau, cum spune pastorul Wurmbrand, religia
crestina este o dragoste vesnic tanara.
"Cine nu iubeste, n-a cunoscut pe
Dumnezeu; pentru ca Dumnezeu este dragoste" (1 Ioan 4:8).
Va marturisesc, fratilor, ca, prin indurarea lui Dumnezeu,
va iubesc din toata inima. Va rog sa ma iertati ca nu va spun mai
des acest lucru.
Va indemn sa spuneti dragostea din inima voastra celor din jur si sa
va cereti iertare daca in anul care a trecut ati neglijat sa faceti
lucrul acesta atat de important.
Robul Domnului Isus,
Dumnezeu a avut mila de pastorul Dugulescu
Suntem, prin harul Domnului, la inceputul anului 2008. Cu fiecare an ce trece, mai murim un pic. Sau, mai bine zis, mai facem un pas important spre vesnicie.
Daca am umblat de mana cu Dumnezeu, am mai facut un pas spre Cer.
Daca am umblat de mana cu pacatul si cu lumea, am mai facut un
pas spre Iad.
Imi plange inima de dor dupa impreuna lucratorul cu noi in ogorul
Evangheliei, pastorul Petru Dugulescu.
Moartea dumnealui este un "semn" pentru toti
slujitorii Domnului, un "semn" pentru anul in care am
intrat, iar mesajul ceresc este acesta:
"Tuturor oamenilor le este randuit sa moara o
singura data, iar dupa aceea vine judecata".
Legat de moartea neasteptata a pastorului Dugulescu,
un pastor baptist, de aici din SUA, imi
spunea: "Hienele l-au terminat pe Petrica". Facea
aluzie la acei cativa pastori baptisti mai tineri care au facut
publice acele "note informative".
Omul este o realitate complexa, alcatuita din mai multe "fete".
Tot asa, fiecare eveniment trebuie abordat din mai multe
perspective.
Perspectiva umana spune:
"Iudeii si romanii
l-au rastignit pe Domnul slavei".
Perspectiva divina spune:
"Nimeni nu imi I-a
viata cu sila, Mi-o dau Eu de buna voie".
Asa si in cazul mortii pastorului Dugulescu.
De ce mor prematur, uneori, slujitorii Domnului?
a. Dumnezeu, gelos pe noi, ne cheama acasa. Si in Cer sunt nenumarate lucrari insemnate de infaptuit.
b. Slujitorul atinge un "maxim" al vietii sale de slujire si Domnul hotaraste sa-i dea rasplatirea cea mai mare.
c. Dumnezeu il fereste de lucruri daunatoare care s-ar fi întâmplat daca ar mai fi ramas pe Pamant.
La una dintre sesiunile Scolii Maranata, Domnul Isus I-a vorbit astfel fratelui nostru: "Asa vorbeste Domnul, barbatule: iata, ca Eu, Domnul, Te-am asezat intre mai marii acestei tari si intre mai marii lumii. Si, mai marii acestei tari si, mai marii lumii, nu fac legi, ci faradelegi, iar tu taci si nu te pui de-a curmezisul. Vorbeste, si nu tacea. Nu te teme de ei, ca sa nu vina vremea si sa tremuri inaintea mea, zice Domnul!".
La o alta sesiune, Domnul ne-a vorbit iarasi: "Si ca
semn ca Eu, Domnul, v-am vorbit, iata, nu va trece bine anul acesta
si voi lua un slujitor cu vaza dintre voi!". Si nu a trecut
bine anul 2007, si, in 3 ian. 2008,
pastorul Dugulescu, "Patru Pocaitu",
a plecat dintre noi.
In fata dumnealui statea un "val" mare, o uneltire a
Satanei, si Domnul L-a luat din calea
acelui "val".
Am vorbit cu un alt pastor baptist din SUA care, afland toate aceste lucruri, mi-a zis: "Dumnezeu a avut mila de pastorul Dugulescu".
Inima noastra plange de dor. Imi vin in minte minunatele noastre
"sezatori duhovnicesti".
"Domnul mangaie pe poporul Sau"; "Mangaiati-va
dar unii pe altii cu aceste cuvinte".
Toti slujitorii Domnului ar trebui sa ia bine seama la
acest "semn", si sa stranga grabnic randurile, in
unitate frateasca, in smerenie si dragoste, in vederea luptei celei
mari care se anunta si care ne sta inainte.
Robul Domnului Isus,
Spre
cele desăvârşite
Intre 26 si 29 ale lunii decembrie, anul 2007, am petrecut 4 zile foarte frumoase din viata mea. Mi-a placut peisajul in care se afla integrata, ca o casa din povesti, Scoala Biblica Maranata. Dar ceea ce m-a impresionat profund a fost nivelul academic al acestei scoli duhovnicesti. Modul cum se raportau profesorii la curs, la frati, si cum se raportau fratii la profesori, si unii la altii, a fost de inalta tinuta. Asteptam de multa vreme asa ceva si, slava Domnului, ca este in peisajul crestin romanesc. Imi doream o scoala cu alura academica.
Despre fratele Panican Ioan as putea sa concluzionez ca, prin tinuta academica exemplara, face parte dintr-o alta generatie de profesori, despre care auzeam vorbindu-se intotdeauna cu respect. Sunt rari astfel de profesori. Cursul predat ne-a ridicat dincolo de orizontul asteptarilor noastre (asteptarilor mele), tot timpul fiindu-ne descoperita partea miezoasa a stiintei despre Dumnezeu. Traiam aievea ceea ce spune autorul epistolei catre Evrei in cap. 6 vers 1, „De aceea, sa lasam invataturile incepatoare ale lui Hristos, si sa mergem spre cele desavarsite...”. Si, cu invataturile primite, ne-am urcat pe munte. Dincolo de ceea ce stiam.
Altceva ce caracterizeaza aceasta scoala, si mi-a placut mult, a fost echilibrul in exprimarea gandurilor, un echilibru care vine din intelepciune. Nu este lasata intr-o discutie teologica limba sa o ia inaintea mintii, si nici chiar mintea inaintea intelepciunii divine care vine de sus de la Parintele luminilor. Cine are tendinta de a o lua pe „aratura” este adus imediat inapoi la drumul principal.
Nu mai am multe cuvinte, deoarece realitatea traita, practic, intrece orizontul meu de exprimare. Ceea ce stiu ca-mi doresc, este ca sa fiu prezent si la urmatoarea sesiune din luna Martie 2008, si la urmatoarea, s.a.m.d. Vino si tu si vezi.
V-am scris aceste randuri din inima si cu mult respect.
Al dumneavoastra frate in Domnul,
Daniel-Cristian Florea
Pastor baptist